Intrebari si raspunsuri (FAQ)

Produse

Cum aleg bateria potrivita?

Iti punem la dispozitie 2 motoare de cautare cu ajutorul carora vei putea identifica tipul de baterie recomandat de producatorul motocicletei tale sau vei putea identifica bateria dupa caracteristicile ei.

Pot monta o baterie cu un alt COD JIS?

Da, insa doar in anumite conditii: daca capacitatea bateriei este identica sau superioara celei recomandate de producator si doar daca dimensiunile si polaritatea corespund.

Imi sunt recomandate mai multe baterii. Ce sa aleg?

Pornind de la recomandarea producatorului ai posibilitatea sa alegi diferite tehnologii de baterii (atunci cand exista) si diferite marci, in functie de preferintele personale si de buget.
Recomandam intotdeauna sa respectati capacitatea minima recomandata de producator.

Ce tehnologii de baterii moto exista?

Pe piata exista 4 tehnologii:

  • Standard (cu electrolit lichid)
  • AGM (necesita activare)
  • GEL (activate din fabrica)
  • AGM VRLA (activate din fabrica, permit montaj in pozitie culcat)
Ce inseamna o baterie cu "intretinere"?

Termenul ‘’cu intretinere’’ se refera strict la verificarea nivelului electrolitului din baterie si umplerea/completarea ei cu electrolit sau apa distilata,atunci cand e nevoie pentru ca nivelul electrolitului sa se afle in permanenta peste placile de plumb.
Gama Standard cuprinde baterii cu intretinere.

Ce inseamna o baterie "fara intretinere"?

Bateriile fara intretinere fac parte din categoriile AGM, GEL sau AGM VRLA. Chiar daca nu este nevoie de ‘’intretinere’’, inteleasa ca verificarea nivelului electrolitului si completare cu apa distilata, la nevoie si aceste baterii trebuie
verificate. O minima atentie trebuie acordata: se verifica periodic tensiunea in gol, se reincarca pe redresor, se feresc de inghet etc.

Ce inseamna a activa o baterie?

O baterie necesita activare (umplere cu electrolit si incarcare pe redresor) doar atunci cand este livrata din fabrica ca atare. Doar in urma activarii bateriei va putea produce curent si va putea fi utilizata.

Atentie! E nevoie de activare doar in cazul bateriilor moto din gamele Standard si AGM.
Restul bateriilor sunt activate din fabrica, conform specificatiilor. Va recomandam sa nu umblati la continutul lor pentru a nu risca sa pierdeti garantia comerciala.

Ce se intampla daca montez o baterie cu capacitatea mai mica fata de cea recomandata de producator?

In aceasta situatie exista riscul ca bateria montata, subdimensionata fiind, sa nu faca fata necesitatilor vehiculului pe care este folosita si sa de deterioreze, scurtand astfel considerabil durata de viata.

Se poate intampla de asemenea ca vehiculul sa nu porneasca sau sa functioneze necorespunzator, neavand capacitatea si/sau curentul de pornire recomandat de producator.

In plus, cumparatorul isi asuma raspunderea utilizarii unei baterii subdimensionate. In astfel de situatii nu se acorda garantie comerciala.

Utilizare baterii

Care este durata de utilizare a unei baterii?

Durata de viata specificata de producator pentru o baterie de pornire moto este in medie de 1-2 ani. Perioada poate varia considerabil in functie de felul de exploatare si de vechimea vehiculului pe care este montata.

De ce trebuie sa fac verificarea instalatiei electrice a motocicletei?

Doar asa te asiguri ca nu exista probleme pe partea electrica si in plus, validezi certificatul de garantie. Mai multe detalii gasesti in sectiunea Garantie.

Pot monta singur bateria moto?

Da, bateria poate fi montata de catre cumparator, fara a merge la un service autorizat. Cu toate acestea, iti reamintim ca vizita la un service sau electrician autorizat este obligatorie pentru a efectua verificarea instalatiei electrice si validarea certificatului de garantie.. 
Montajul efectuat la un service autorizat asigura evitarea aparitiei unor situatii neplacute (scurtcircuit din cauza conexiunii proaste, cablarea gresita etc)

Bateria pe care o folosesc este slabita. De ce?

Problemele in utilizare ale unei baterii moto:

  • pot fi cauza unei probleme pe partea electrica, alternator, consumatori suplimentari (faruri LED, Xenon, alarma, troliu etc),
  • pot fi legate de o utilizare rara a bateriei(fara o mentenanta adecvata a acesteia),
  • pot indica o baterie sulfatata partial sau suprasolicitata.

Recomandam reincarcarea bateriei pe redresor si testarea ei la un service autorizat.

Nu am utilizat bateria cateva luni. Ce sa fac?

Bateriile de pornire sunt create pentru a se folosi periodic. Daca au trecut mai mult de 4 saptamani de la data ultimei utilizari, aceasta perioada de neutilizare este considerata a fi perioada de depozitare si trebuie acordata o atentie suplimentara bateriei. E nevoie sa verifici starea ei fizica, conexiunile si sa te asiguri ca tensiunea in gol este in parametri normali de functionare (peste 12,5V). In cazul in care e nevoie, bateria trebuie reincarcata pe redresor. Iti recomandam sa nu folosesti o baterie descarcata sau partial descarcata.

Comanda si plata

Care este pretul final al bateriei?

Fiecarui produs ii este asociat un pret exprimat in RON (leu) care contine TVA. Dupa adaugarea produsului in cos, veti putea vedea defalcat toate costurile aferente produsului pe care doriti sa il cumparati, suma care se va regasi pe factura fiscala si pe formularul de transport (atunci cand doriti sa achitati cu numerar, ramburs).
Costurile suplimentare pot fi: costurile de transport, taxa de depozit de 10% sau alte costuri aferente serviciilor prestate de VESNA, la solicitarea cumparatorului.

In cazul in care sesizezi neconformitati te rugam sa ne contactezi.

Cand primesc factura?

Factura fiscala aferenta comenzii plasate pe bateriimoto.ro va fi alaturi de certificatul de garantie, in interiorul coletului sau langa formularul de expeditie (AWB).

Nu am primit emailul de confirmare a comenzii plasate online.

In cazul in care ai plasat comanda online si nu ai primit emailul de confirmare in aceeasi zi, te rugam sa verifici sectiunea SPAM. In cazul in care nu gasesti emailul de confirmare, contacteaza-ne telefonic sau scrie-ne la office@vesna.ro

Pot plasa o comanda telefonic, pe email sau pe chat?

Da, se poate.

Te rugam sa tii cont ca reducerile si cupoanele de reducere nu se pot aplica in cazul comenzilor telefonice sau a celor trimise pe email sau chat.

Cum pot achita?

Comenzile plasate pe bateriimoto.ro se achita online, cu cardul bancar, cu numerar (sistem ramburs) sau cu transfer bancar.

Doresc sa predau bateria veche la schimb. Cum procedez?

Te rog sa ne anunti, astfel incat sa putem intocmi formularul de expeditie corespunzator. Taxa de depozit nu va fi facturata. Costul de transport pentru retur este suportat de VESNA.

Ce se intampla daca nu predau bateria veche la schimb?

Conform informatiilor specificate pe site, pe langa costul bateriei moto si pe langa taxa fixa de transport, se va percepe taxa de depozit de 10% din contravaloarea bateriei cumparate.

Cum pot recupera taxa de depozit?

In cazul in care doresti sa recuperezi aceasta taxa, ai obligatia ca in 30 de zile de la data achizitiei sa predai firmei vanzatoare o baterie veche la schimb, de aceeasi capacitate. Costurile de transport/livrare prin curier vor fi suportate de catre cumparator.

Beneficiez de oferte si de reduceri pentru comenzile plasate telefonic, pe email sau pe chat?

Nu.Ofertele de pe site sunt valabile doar pentru comenzile efectuate online.

Cum pot achita cu cardul?

Inainte de finalizarea comenzii, dupa ce ai verificat toate informatiile despre produsul comandat si costurile aferente, vei fi redirectionat la o pagina dedicata platilor online cu cardul. Tranzactia este intermediata si securizata de catre EuroPayment Services.

Livrare

Este posibil sa aleg data de livrare?

Din pacate nu avem aceasta optiune. Vei fi instiintat de firma de curierat cu privire la ziua specifica de livrare.

In cazul in care doresti sa alegi o zi specifica, vei putea sa soliciti acest lucru direct agentului de curierat care te va contacta.

Care sunt costurile de transport/livrare?

Costurile de livrare sunt specificate detaliat in pagina”Livrare” si sunt doar pentru expedierile facute in localitatile din lista FANCurier. In situatia in care localitatea de destinatie nu se regaseste in aceasta lista, se vor percepe kilometri exteriori, ceea ce va majora costul de expeditie. Te rugam sa ne contactezi.

Pot sa aleg firma de curierat dorita?

In acest moment comenzile sunt preluate si livrate de catre Fancurier. Optiunea de selectare a altei firme de curierat nu este posibila.

In cat timp primesc bateria comandata?

Daca produsul comandat este semnalizat ca fiind in stoc, durata de livrare este estimata intre 24-48h de la data confirmarii comenzii (atunci cand comenzile sunt plasate in zile lucratoare (L-V).

Retur

Care sunt conditiile de retur?

O baterie moto poate fi returnata atunci cand sunt indeplinite integral urmatoarele conditii: a)completezi online formularul de retur inaintea returnarii produsului,
b)bateria nu a fost montata (nu a fost folosita, descarcata sau deteriorata in niciun fel),
c)are cutia originala,
d)este insotita de documentul de achizitie si certificatul de garantie in original si
e)au fost achitate costurile de transport retur.

Care este termenul in care pot returna o baterie moto?

Termenul este de 5 zile de la primirea bateriei, atunci cand sunt respectate conditiile de retur.

In cazul unui retur acceptat, in cat timp primesc banii inapoi?

In cazul in care ai returnat o baterie moto, sunt indeplinite conditiile de retur si returul este acceptat, contravaloarea bateriei(mai putin costurile de transport) va fi returnata in maxim 30 de zile in contul bancar specificat de tine in formularul de retur.

Am cumparat gresit o baterie. Cum procedez?

In cazul in care comanda nu a fost livrata, te rugam sa soliciti anularea ei. In caz contrar, te rugam sa ne contactezi si sa returnezi bateria in maxim 5 zile de la primirea ei. In cazul in care sunt indeplinite conditiile de retur, bateria poate fi inlocuita cu cea dorita. Se va retine costul transportului si diferenta va fi restituita in contul bancar mentionat in solicitare.

Cum reclam o baterie?

In cazul unei reclamatii, te rugam sa completezi formularul de reclamatie de pe site in care sa specifici motivul reclamatiei. Te rugam sa tii cont ca orice reclamatie trebuie sa respecte conditiile de acordare a garantiei.

Garantie

Care este garantia unei baterii moto?

Garantia comerciala a unei baterii moto este de 6 luni de la data achizitiei.
Vezi conditiile de acordare a garantiei.

Cand beneficiez de garantie?

Pentru a beneficia de garantie bateria moto trebuie reclamata in perioada de garantie. Trebuie sa completezi formularul de reclamatie si sa expediezi bateria impreuna cu actele doveditoare obligatorii (factura, certificat de garantie in original, dovada verificarii obligatorii a instalatiei electrice). Vezi aici conditiile de acordare a garantiei.

Cand nu beneficiez de garantie?

Nu se ofera garantie in urmatoarele conditii: 

  • nu este efectuata verificarea obligatorie a releului de incarcare si nu este validat certificatul de garantie
  • nu se prezinta documentele de achizitie (factura si certificat de garantie)
  • bateria reclamata prezinta tensiunea sub 8V 
  • bateria reclamata are bacul deteriorat (bombat, spart, explodat etc)
  • bateria are bornele deteriorate sau rupte
  • bateria este inghetata si/sau are placile deformate dupa inghet

Mai multe informatii aici: Garantie

Incarcare pe redresor. Depozitare

Ce incarcator trebuie sa folosesc pentru a incarca o baterie moto?

Recomandam utilizarea redresoarelor cu incarcare automata. Acestea trebuie folosite pentru mentenanta. Capacitatea redresorului trebuie aleasa in functie de capacitatea bateriei, mai exact 10% din valoare. Ex: pentru o baterie moto de 10 Ah este ideal sa se utilizeze un redresor de 1 Ah.

Care este perioada de incarcare recomandata?

Timpul de incarcare variaza in functie de capacitatea in Ah a bateriei, de gradul acesteia de descarcare si de puterea redresorului. Curentul de incarcare I(A)=0,1x (capcitatea nominala a bateriei, in Ah).

Cand trebuie sa incarc o baterie moto?

O baterie moto trebuie incarcata in urmatoarele cazuri:

  • dupa activare (doar bateriile moto din gamele Standard si AGM)
  • cand observi primele semne de pornire greoaie/utilizare defectuoasa
  • inainte si dupa perioada de depozitare (in special in sezonul rece)
  • dupa o neutilizare mai lunga de o luna de zile
  • cand tensiunea bateriei moto indica mai putin de 12,5 Ah (fara a fi conectata la reteaua electrica a vehicului/sistemului/echipamentului)
Ce inseamna perioada de depozitare si ce trebuie sa fac?

Atunci cand nu folosesti o baterie pentru o perioada de minim 4 saptamani, indiferent ca bateria este sau nu montata, starea acesteia trebuie verificata. Pentru a te asigura ca bateria isi pastreaza parametri normali de functionare, iti recomandam sa folosesti un incarcator ca masura de preventie si de mentenanta.

Neutilizarea unei baterii, mentinerea ei in stare descarcata, existenta unor consumatori ascunsi pot fi factori care duc la sulfatarea si deteriorarea bateriei.